Biografia domnului general maior în rezervă Cârjan Lazăr
Biografia domnului general-maior cu 2 stele (în rezervă) Cârjan Lazăr
Cine a sprijinit soluţionarea cazului Agache - Generalul maior cu 2 stele (în rezervă),

generalul maior în rezervă Cârjan LazărDomnul general maior cu 2 stele (în rezervă) Cârjan Lazăr s-a născut la data de 29 iulie 1947 în localitatea Bărbăteşti, Vâlcea şi este un reprezentant de seamă al criminalisticii din România. A fost unul cei mai proeminenţi ofiţeri superiori de poliţie. Actualmente este cadru universitar şi scriitor de cărţi de specialitate în domeniul juridic şi în diverse alte domenii.Totodată este unul dintre cei mai importanţi bibliofili din România (colecţia dânsului cuprinde aproape 38.000 de volume, peste 8.000 de carti cu autograful autorilor, peste 8.000 de documente manuscris si 600 de ex libris-uri.). Când a fost întrebat cui le lasă moştenire a spus: „Nu le las moştenire, le voi dona unei biblioteci, pentru a fi sigur că nu se risipesc“.

 

EXPERIENŢĂ PROFESIONALĂ

29.02.2008: Pensionar -  Ministerul Internelor şi Reformei în Administraţie.

12.02.2008: Preşedintele Traian Băsescu a semnat decretul privind încetarea raporturilor de serviciu ale domnului chestor principal de poliţie Cârjan Lazăr cu Ministerul Internelor şi Reformei Administrative. Era cel mai vechi poliţist român în activitate.(42 de ani, 6 luni şi cîteva zile).

2005 – 2008: Director general al Direcţiei Generale de Paşapoarte.

2003 – 2005: Director adjunct al Direcţiei Informare şi Relaţii Publice în cadrul Ministerul Administraţiei şi Internelor.

2002 – 2003: Consilier al Prim-Locţiitorului Ministrului de Interne, Secretar de Stat Dan Zaharia, în cadrul  Ministerului Administraţiei şi Internelor.

2000: Ordinul Steaua României în gradul de Cavaler. (Probabil Decretul nr. 531 din 01/12/2000)

1997 – 2002: Directorul Direcţiei Poliţiei Judiciare în cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române.

2000: Curs intensiv de limba engleză.

1989 – 1997: Şef de inspectorat la Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Bihor.

1995: Ordinul „Meritul Militar” Clasa I.

1988 – 1989: Inspectoratul de Poliţie al  Judeţului Bihor, adjunct al şefului IPJ Bihor.

1980 – 1988: Şeful Serviciului de Investigare a Fraudelor la Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Hunedoara.

1979 - 1980: Şeful Poliţiei oraşului Orăştie-judeţul Hunedoara.

1976 – 1979: Ofiţer specialist la Serviciul de Comerţ Exterior în cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române - Direcţia Economică.

1973 – 1976: Poliţia oraşului Călan-judeţul Hunedoara, ofiţer de investigare a fraudelor.

1968 – 1973: Ofiţer de investigare a fraudelor la  Poliţia municipiului Hunedoara.

EDUCAŢIE ŞI FORMARE

din 18 decembrie 2009: Universitatea „Spiru Haret” Bucureşti, Facultatea de Drept şi Administraţie Publică, Decan.

2005 – 2009: Universitatea „Spiru Haret” Bucureşti, Facultatea de Drept şi Administraţie Publică, şeful Catedrei de Drept Public.

2005: Profesor universitar, disciplinele Criminalistică şi Drept Penal – Partea Specială (1,2).

2004: Curs postuniversitar, Ministerul Administraţiei şi Internelor-Centrul de Studii Postuniversitare, Jurnalism de investigaţie.

2003: Universitatea „Spiru Haret” Bucureşti, Facultatea de Drept şi Administraţie Publică, conferenţiar universitar prin concurs, disciplinele Criminalistică şi Drept PenalPartea Specială (1,2).

2000 – 2002: Cursuri de perfecţionare: „Amprentele genetice în arena justiţiei”, Institutul Naţional de Medicină Legală „Prof. Mina Minovici” Bucureşti, cu participare internaţională; „Antipiraterie software”, Bucureşti.

1999: Curs intensiv de limbă engleză: ”Keys to Professional English for Ministry of Interior Executives, Bucureşti.

1999: Doctor în drept cu teza de doctorat „Combaterea criminalităţii la frontiera de stat a României”, Academia de Poliţie „Alexandru Ioan Cuza”, Bucureşti.

1999: Universitatea „Spiru Haret” Bucureşti, Facultatea de Drept şi Administraţie Publică, lector universitar prin concurs, Disciplina Criminalistică.

1998 – 1999: Curs de ordine Publică, Marea Britanie; Curs internaţional de management poliţienesc, FBI, ILEA Budapesta, Ungaria.

1997: Curs de pregătire antidrog, Blue Forces, Florida, SUA.

1994: Curs internaţional de pregătire antidrog, Buenos Aires, Argentina.

1965 – 1971: Licenţiat în drept al Facultăţii de Drept din cadrul Universităţii Bucureşti.

1965 – 1968: Şcoala de Ofiţeri de Miliţie nr. 2 de la Bucureşti.

1961 – 1965: Liceul Umanist din Petroşani, Diplomă de Bacalaureat.

APTITUDINI ŞI COMPETENŢE ARTISTICE

● A realizat 82 emisiuni la TVR Internaţional sub genericul "Misiune permanentă" , difuzate în ţările Europei, Americii de Nord şi Africii de Nord şi am publicat 32 interviuri în Revista “Poliţia Româna” cu personalităţi ale ştiinţei şi culturii româneşti.

● A coordonat, în perioada 2003 – 2005, publicaţia trimestrială „Monitorul Cultural Educativ” al Ministerului Administraţiei şi Internelor.

● Membru fondator al Asociaţiei de Bibliografie din România (1991).

● Membru fondator al Fundaţiei Gojdu (1996).

● Filatelist, specializat în depistarea falsurilor filatelice.

● A publicat, în 2006, cu Mircea Gheorghe Manole, lucrarea „Catalog al mărcilor poştale româneşti”, vol. I .

APTITUDINI ŞI COMPETENŢE SOCIALE

● Membru în Consiliul Ştiinţific al Revistei Române de Criminalistică din anul 1999.

● A ocupat în perioada 2005-2008, funcţia de Director general al Direcţiei Generale de Paşapoarte.

● Vicepreşedinte al Asociaţiei Internaţionale a Poliţiştilor – Secţia Română, participând la reuniuni şi conferinţe internaţionale în care sunt dezbătute probleme de Criminalistică şi Drept Comparat.

● Prim-vicepreşedinte al Asociaţiei Criminaliştilor din România din 2003.

● Responsabil coordonator al Revistei IPA – Secţia Română.

● Din anul 2005 este Şef al Catedrei Drept Public a Facultăţii de Drept şi Administraţie Publică Bucureşti din Universitatea „Spiru Haret”.

● În calitate de şef disciplină Criminalistică şi Drept Penal – Partea Specială al Universităţii „Spiru Haret”, exercită competenţe de comunicare şi asistenţă teritorială pentru studenţii la Învăţământ la Distanţă din 43 de Centre Teritoriale ID.

APTITUDINI ŞI COMPETENŢE ÎN DOMENIUL LITERATURII JURIDICE, A MASS-MEDIEI AUDIO-VIZUALE ŞI A CERCETĂRII ŞTINŢIFICE DE SPECIALITATE.

● A publicat 22 cărţi, din care 8 autor unic, 7 după obţinerea titlului de conferenţiar universitar.

● Din totalul cărţilor publicate un număr de 7 sunt cursuri universitare validate în Consiliul Profesoral al Facultăţii de Drept şi Administraţie Publică .

● A publicat 64 studii şi articole, din care 7 în volume şi reviste din străinătate şi a realizat 82 emisiuni difuzate pe TVR Internaţional cu tematici din domeniile Criminalisticii şi Dreptului Penal.

● A participat şi prezentat un număr de 23 comunicări ştiinţifice din care 13 în străinătate la reuniuni internaţionale de prestigiu în Argentina, SUA, Germania, Olanda, Franţa, Italia, Irlanda, Belgia, Cehia.

● A participat şi participă în mod curent la reuniunile ştiinţifice organizate de Asociaţia Criminaliştilor din România, precum şi la întâlnirile organizate în ţară şi în străinătate de Asociaţia Internaţională a Poliţiştilor.  

RECUNOAŞTERI, APRECIERI ŞTINŢIFICE ŞI PROFESIONALE ÎN ROMÂNIA ŞI PE PLAN INTERNAŢIONAL.

● Diploma Prefecturii Navale a Argentinei (1994);

● Diploma Jubiliară a Revistei “Pentru Patrie”;

● Diplomă eliberată de Preşedenţia Argentinei pentru participarea la Cursul de pregătire antidrog (1994);

● Diploma International Police Association – Secţia Română (1998);

● Diploma Biroului Naţional Interpol (1998);

● Diploma de Onoare şi Membru de Onoare al Asociaţiei Naţionale „Cultul Eroilor” (1998);

● Certificat de participare la Programul “Munca de Poliţie în Marea Britanie, Regulamente şi Munca Operativă”, Essex (1999);

● Certificat eliberat de Departamentul de Justiţie al SUA, FBI, pentru participarea la Cursul “International Law enforcement executive forum”, Budapesta (1999);

● Diplomă de onoare “Mihai Eminescu” a Ligii Culturale pentru Unitatea Românilor (2000);

● Diplomă de onoare a Revistei Române de Criminalistică (2000);

● Diplomă de Onoare a Inspectoratului General al Poliţiei(2000);

● Diplomă de Merit a Ministerului Culturii şi Cultelor pentru merite deosebite în cercetarea, conservarea, restaurarea, valorificarea şi protejarea patrimoniului cultural naţional (2002);

● Certificat de Apreciere eliberat de Ministerul Administraţiei şi Internelor din România şi Tratatul Nord Atlantic pentru Contribuţia la managementul consecinţelor atacurilor teroriste (2003);

● Certificat de participare la al 67-lea Curs Internaţional de Criminologie, Bucureşti 2004, eliberat de Societatea Internaţională de Criminologie şi Societatea Română de Criminologie şi Criminalistică (2004);

● Diplomă a Asociaţiei Luptătorilor din Decembrie 1989, Deva (2004);

● A primit Drapelul Statelor Unite ale Americii arborat pe Capitoliu la 13.07.2001, din partea lui Alan M. Hantman şi Dave Weldon, împreună cu un atestat;

● Diplomă de Excelenţă a Centrului Cultural al Ministerului Administraţiei şi Internelor (2004);

● Diplomă de onoare a Revistei Române de Criminalistică (2004);

● Diplomă de Onoare a Academiei de Poliţie „Alexandru Ioan Cuza” şi Asociaţiei Criminaliştilor din România (2004);

● Diplomă de Excelenţă a Inspectoratului General al Poliţiei Române – Institutul de Criminalistică (2005);

● Diplomă de Excelenţă a Inspectoratului General al Poliţiei Române şi Asociaţiei Criminaliştilor din România (2005);

● Diplomă de onoare a Asociaţiei Criminaliştilor din România pentru realizarea unor studii şi lucrări de valoare ştiinţifică în domeniul criminalisticii (2005);

● Diploma Instituţiei Prefectului Judeţului Timiş pentru contribuţia la aplicarea legislaţiei privind libera circulaţie a persoanelor (2006);

● Prin decretul prezidenţial nr. 219 din 17 noiembrie 1994 i-a fost acordat gradul  de General-Maior (General de brigadă).

● Ordinul „Meritul Militar” Clasa I (1995);

Ordinul Steaua României în gradul de Cavaler (2000).  (Probabil Decretul nr. 531 din 01/12/2000).

●Prin decretul prezidenţial nr. 1226 din 03 noiembrie 2006, i-a fost acordat următorul grad profesional - Chestor Principal de Poliţie.

● Ordinul Bărbăţie şi Credinţă în grad de Ofiţer (2007).
*************************************************************************

L I S T A   D E   L U C R Ă R I

TEZA DE DOCTORAT

„Combaterea criminalităţii la frontiera de stat a României”. Conducător ştiinţific : prof. univ. dr. VASILE DOBRINOIU, Academia de Poliţie „Alexandru Ioan Cuza” Bucureşti, 1999

CĂRŢI PUBLICATE

1. Lazăr Cârjan, „Istoria Poliţiei Române” – Editura „Vestala”, Bucureşti, (ISBN 973-9418-05-8), 2000, 367 p.

2. Lazăr Cârjan, „Drept penal român – Partea generală. Note de curs” – Editura „Curtea Veche”, Bucureşti, (ISBN 973-8120-49-7), 2001, 301 p.

3. Lazăr Cârjan, „COMPENDIU DE CRIMINALISTICĂ. Note de curs” – Editura „Curtea Veche”, Bucureşti, (ISBN 973-8356-76-8), 2003, 224 p.

4. Lazăr Cârjan, „CURS DE CRIMINALISTICĂ” – Editura „Curtea Veche”, Bucureşti, (ISBN 973-8356-77-6), 2003, 450 p.

5. Lazăr Cârjan, „COMPENDIU DE CRIMINALISTICĂ” ediţia a II-a – Editura Fundaţiei „România de Mâine”, Bucureşti, (ISBN 973-582-858-8), 2004, 344 p.

6. Lazăr Cârjan, „CRIMINALISTICĂ ŞI ŞTIINŢE DE CONTACT – BIBLIOGRAFIE SELECTIVĂ” – Editura Ministerului Administraţiei şi internelor, Bucureşti, (ISBN 973-8307-50-3), 2004, 582 p.

7. Lazăr Cârjan, „COMPENDIU DE CRIMINALISTICĂ” – ediţia a III-a revăzută şi adăugită – Editura Fundaţiei „România de Mâine”, Bucureşti, (ISBN 973-725-163-6), 2005, 384 p.

8. Lazăr Cârjan, „FUNDAMENTELE CRIMINALISTICII” – Editura ERA (Universitatea Română de Ştiinţe şi Arte Gheorghe Cristea, Institutul de Criminalistică din I.G.P.R., Asociaţia Criminaliştilor din România), Bucureşti, (ISBN 973-8153-68-9), 2005, 239 p.

9. Lazăr Cârjan, „CRIMINALISTICĂ. TRATAT” – Editura „Pinguin Book”, Bucureşti, (ISBN 973-87323-3-6), 2005, 828 p.

10. Lazăr Cârjan, „CRIMINALISTICĂ ŞI ŞTIINŢE DE CONTACT – BIBLIOGRAFIE SELECTIVĂ” – Ediţia a II-a revizuită şi adăugită, Editura Ministerului Administraţiei şi internelor, Bucureşti, (ISBN 973-745-027-2), 2006, 624 p.

CĂRŢI APĂRUTE SUB ÎNDRUMARE

1. Lazăr Cârjan, Vasile Lăpăduşi, Adrian Florescu, Mircea Marin, Titus Duţă, Doru Popovici, Ion Enache: „Criminalistica - Mileniul III”, Editura „Little Star Impex” S.R.L., Bucureşti, (ISBN 973-0-002203-8), 2001, 336 p.

2. Lazăr Cârjan, Vasile Lăpăduşi, Iancu Ştefan, Dan Voinea, „Realităţi şi perspective în Criminalistică”, Bucureşti, (ISBN 973-0-02917-2), 2003, 378 p.

3. Lazăr Cârjan, Vasile Lăpăduşi, Iancu Ştefan, Dan Voinea, Gavril Dorelu Ţărmurean, „Investigarea criminalistică a locului faptei”. Bucureşti, (ISBN 973-86311-5-7), 2004, 541 p.

4. Lazăr Cârjan,Vasile Lăpăduşi, Iancu Ştefan, Dan Voinea, Gheorghe Popa, Gavril Dorelu Ţărmurean, „Rolul şi contribuţia probelor criminalistice şi medico-legale în stabilirea adevărului”. Editura „Luceafărul”(ISBN 973-86931-1-x), 2005, 447 p.

5. Lazăr Cârjan, Vasile Lăpăduşi, Gheoghe Popa, Iancu Ştefan, Dan Voinea, Gavril Dorelu Ţărmurean, „METODE ŞI TEHNICI DE IDENTIFICARE CRIMINALISTICĂ”, Editura şi Tipografia „Luceafărul” (ISBN 973-86931-7-9), 2006, 480 p.

6. Lazăr Cârjan, Vasile Lăpăduşi, Gheoghe Popa, Iancu Ştefan, Gavril Dorelu Ţărmurean, Vasile Bercheşan, „CONTRIBUŢIA CRIMINALISTICII LA INVESTIGAREA ACTELOR TERORISTE ŞI A ALTOR EVENIMENTE CU CONSECINŢE GRAVE” , Editura şi Tipografia „Luceafărul” (ISBN 973-1751-01-7, 978-973-1751-01-6, 2007, 454 p.

7. Lazăr Cârjan,Vasile Lăpăduşi, Gheorghe Popa, Dan Voinea, Iancu Ştefan, Gavril Dorelu Ţărmurean, „INVESTIGAREA CRIMINALISTICĂ A ACCIDENTELOR RUTIERE. CONTRIBUŢIA MASS-MEDIA ÎN PREVENIREA ACESTORA”, Editura şi Tipografia „Luceafărul”, 2008, 549 p.

8. Lazăr Cârjan, Gheorghe Danci, Ioan Gorgotă, Vasile Vancea, Laurenţiu Badin, METODOLOGIA INVESTIGĂRII CRIMINALISTICE A FAPTELOR DE CORUPŢIE, Editura EUROTIP, Baia Mare, 2008, 320 p.

VOLUME COLECTIVE

1. Lazăr Cârjan , Traian TandinPoliţia Română Rediviva”–Editura „Călăuza”, Deva, (ISBN 973-9418-05-8), 2000, 273 p.

2. Lazăr Cârjan, Nicolae Biţu, Marian Speriatu, „Ghid de conversaţie român-rrom (ţigănesc) în grai căldărăresc - Pentru uzul poliţiştilor, magistraţilor şi nu numai” – grafică de Florin Preda -Dochinoiu, Editura „Curtea Veche”, Bucureşti, (ISBN 973-8120-54-3), 2001, 275 p.

3. Lazăr Cârjan, Nicolae Biţu, Marian Speriatu, „Dicţionar român-rrom (ţigănesc) şi Dicţionar rrom (ţigănesc) - român în grai căldărăresc - Pentru uzul poliţiştilor, magistraţilor şi nu numai” – cuvânt înainte de George Astaloşi, Editura „Curtea Veche”, Bucureşti, (ISBN 973-8120-53-5), 2001, 90 p. + 54 p.

4. Lazăr Cârjan, Ştefan Roşu, Marian Speriatu, Ionel Cristea, „Ghid de conversaţie român-rrom (ţigănesc) în grai spoitoresc - Pentru uzul poliţiştilor, magistraţilor şi nu numai” – grafică de Florin Preda-Dochinoiu, Editura „Curtea Veche”, Bucureşti, (ISBN 973-8120-61-6), 2001, 283 p.

5. Lazăr Cârjan, Ştefan Roşu, Marian Speriatu, Ionel Cristea, „Dicţionar român-rrom (ţigănesc) şi rrom (ţigănesc)-român în grai spoitoresc - Pentru uzul poliţiştilor, magistraţilor şi nu numai” –Editura „Curtea Veche”, Bucureşti, (ISBN 973-8120-60-8), 2001, 81 p + 45 p.

6. Lazăr Cârjan, Paul Ştefănescu, „Ştiinţă versus crimă. Criminologie, criminalistică, medicină legală” –Editura Curtea Veche, Bucureşti, (ISBN 973-8120-82-9), 2001, 638 p.

7. Lazăr Cârjan, Vasile Lăpăduşi, Constantin Gâdea, „Criminalistica - Almanah 2002” –Editura „Little Star Impex” S.R.L., Bucureşti, (ISBN 973-0-02481-2), 2001, 320 p.

8. Lazăr Cârjan, Mircea Gheorghe Manole, ”CATALOGUL TIMBRELOR POŞTALE ROMÂNEŞTI” vol.1, 1858-1947, Enciclopedia RAO, Bucureşti, 2006, 348 p.

9. Lazăr Cârjan, Aurel Vasile Sime, ”MANUALUL POLIŢISTULUI DE PAŞAPOARTE” Editura Ministerului Administraţiei şi internelor, Bucureşti, 2006, 335 p. + 21 planşe color.

10. Lazăr Cârjan, Mihai Chiper, COMPENDIU DE CRIMINALISTICĂ, Ediţia a-IV-a, revizuită şi adăugită, în curs de tipărire la Editura Curtea Veche, Bucureşti, 2008, aprox. 500 p.

EDIŢII CRITICE

1. Nicolae Minovici, „TATUAJELE ÎN ROMÂNIA” (titlul original: „TATUAJURILE ÎN ROMÂNIA”, Stab. grafic I.V. Socecu, Institutul medico-legal din Bucuresci, 1898, IX + 145 pg cu ilustr. + 7 f. + 59 f. pl. ), Ediţie critică şi prefaţă de Lazăr Cârjan, Editura Curtea Veche, Bucureşti, 2007.

2. Nicolae Minovici, „Studiu asupra spânzurării” (titlul original: „Studiu asupra spânzurărei”, Atel. Grafic I.V. Socecu, Institutul medico-legal din Bucuresci, 1904, VI + 239 pg. cu ilustr.), Ediţie critică şi prefaţă de Lazăr Cârjan, Editura Curtea Veche, Bucureşti, 2007.

ARTICOLE ŞI STUDII PUBLICATE ÎN REVISTE DE SPECIALITATE RECUNOSCUTE

1. Lazăr Cârjan, „Incursiune în istoria criminalisticii româneşti” – în Revista „Criminalistica”, nr. 1, anul I, martie 1999, p. 2-3 (împreună cu Titus Duţă);

2. Lazăr Cârjan, „Din activitatea criminaliştilor francezi” – în Revista „Criminalistica”, nr. 2, anul I, mai 1999, p. 29;

3. Lazăr Cârjan,.„O dinamică a speranţei. Consideraţii asupra evoluţiei infracţiunilor de natură judiciară în semestrul I 1999” – în Revista „Criminalistica”, nr. 3, anul I, iulie 1999, p. 2-3;

4. Lazăr Cârjan, „Poliţia împotriva noilor droguri” – în Revista „Criminalistica”, nr. 3, anul I, septembrie 1999, p. 9-10;

5. Lazăr Cârjan, „Combaterea criminalităţii în ciberspaţiu” – în Revista „Criminalistica”, nr. 5, anul I, noiembrie 1999, p. 13;

6. Lazăr Cârjan, „Noi elemente pentru stabilirea vechimii cernelurilor”– în Revista „Criminalistica”, nr. 2, anul II, martie 2000, p. 2-3;

7. Lazăr Cârjan, „Noutăţi în metodologia urmăririi generale”– în Revista „Criminalistica”, nr. 3, anul II, mai 2000, p. 8-9;

8. Lazăr Cârjan, „Amprenta digitală”– în Revista „Criminalistica”, nr. 4, anul II, iulie 2000, p. 26-27 (împreună cu Nicolae Văduva);

9. Lazăr Cârjan, „Crima din strada «Dreptăţii»” – în Revista „Criminalistica”, nr. 6, anul II, 2000, p. 3-5;

10. Lazăr Cârjan, „Cadavrul din râul «Mort»” – în Revista „Criminalistica”, nr. 1, anul III, februarie 2001, p. 9-12 (împreună cu Vasile Lăpăduşi şi Sorinel Cărăuşu);

11. Lazăr Cârjan, „«Haiducul» din satul Sen”– în Revista „Criminalistica”, nr. 3, anul III, mai 2001, p. 3-6 (împreună cu Vasile Lăpăduşi şi Adrian Florescu);

12. Lazăr Cârjan, „Pedofilia - O încălcare gravă a libertăţii şi moralităţii vieţii sexuale”– în Revista „Criminalistica”, nr. 3, anul III, mai 2001, p. 10-12 (împreună cu Titus Duţă şi Ioan Ciobanu);

13. Lazăr Cârjan, „Moarte naturală sau moarte provocată?” – în Revista „Criminalistica”, nr. 4, anul III, iulie 2001, p. 22-23 (împreună cu Paul Ştefănescu);

14. Lazăr Cârjan, „Enigma cadavrului din pădurea Buceşti”– în Revista „Criminalistica”, nr. 4, anul III, iulie 2001, p. 29-30 (împreună cu Titi Moraru);

15. Lazăr Cârjan, „Ucigaşul din Râmnicelu”– în Revista „Criminalistica”, nr. 5, anul III, august 2001, p. 9-11 (împreună cu Vasile Lăpăduşi);

16. Lazăr Cârjan, „Depesajul criminal”– în Revista „Criminalistica”, nr. 5, anul III, august 2001, p. 15-18 (împreună cu Vasile Lăpăduşi);

17. Lazăr Cârjan, „Istoria criminalisticii în date (1)” – în Revista „Criminalistica”, nr. 5, anul III, august 2001, p. 28;

18. Lazăr Cârjan, „Triplu asasinat la motelul «Moara grecilor»” – în Revista „Criminalistica”, nr. 6, anul III, noiembrie 2001, p. 3-5;

19. Lazăr Cârjan, „Moartea unei prostituate”– în Revista „Criminalistica”, nr. 6, anul III, noiembrie 2001, p. 18-21 (împreună cu Vasile Lăpăduşi);

20. Lazăr Cârjan, „Perversiuni sexuale” – în „Criminalistica - Mileniul III”, Editura „Little Star Impex” S.R.L., Bucureşti, 2001, p. 97-113 (împreună cu Ioan Ciobanu);

21. Lazăr Cârjan, „Chipul tâlharului în memoria victimei” – în „Criminalistica - Mileniul III”, Editura „Little Star Impex” S.R.L., Bucureşti, 2001, p. 293-296 (împreună cu Viorel Suciu);

22. Lazăr Cârjan, „Sărăcia generează fapte antisociale” – în „Criminalistica - Mileniul III”, Editura „Little Star Impex” S.R.L., Bucureşti, 2001, p. 296-299 (împreună cu Vasile Lăpăduşi);

23. Lazăr Cârjan, „A început prin a-mi relata cum şi-a omorât soţia” – în „Criminalistica - Mileniul III”, Editura „Little Star Impex” S.R.L., Bucureşti, 2001, p. 299-303 (împreună cu Ion Enache);

24. Lazăr Cârjan, „Incident de tragere sau omor comis cu bună ştiinţă?” – în „Criminalistica - Mileniul III”, Editura „Little Star Impex” S.R.L., Bucureşti, 2001, p. 303-306 (împreună cu Vasile Lăpăduşi);

25. Lazăr Cârjan, „Criminalitatea nu este o fatalitate” – în „Dimineaţa” nr. 99, anul XII, 05.03.2001 (3032), p. 4-5;

26. Lazăr Cârjan, „S.O.S. Patrimoniul cultural naţional” – în „Dimineaţa”, nr. 104, anul XII, 12.03.2001 (3038), p. 9;

27. Lazăr Cârjan, „Pedofilia, «dragostea» care ucide suflete” – în „Dimineaţa”, nr. 171, anul XII, 19.06.2001 (3099), p. 9;

28. Lazăr Cârjan, „Lunga vară fierbinte a hoţilor de maşini” – în „Dimineaţa”, nr. 203, anul XII, 03.08.2001 (3132), p. 4-5;

29. Lazăr Cârjan, „Studiu privind criminalitatea prin violenţă - Partea I” – în „Poliţia română”, nr. 47, anul XI, 22-28.11.2000 (556), p. 6;

30. Lazăr Cârjan, „Studiu privind criminalitatea prin violenţă - Partea a II-a” – în „Poliţia română”, nr. 48, anul XI, 29.11.-05.12.2000 (557), p. 6;

31. Lazăr Cârjan, „Optimizarea activităţii de prindere a urmăriţilor” – în „Poliţia română”, nr. 17, anul XII, 25.04.- 01.05.2001 (578), p. 11;

32. Lazăr Cârjan, „Cazul «Peiu» a zguduit Giurgiul” – în „Poliţia română”, nr. 30, anul XII, 25-31.07.2001 (591), p. 8-9 (împreună cu Vasile Lăpăduşi);

33. Lazăr Cârjan, „Dublu asasinat pentru o bucată de slănină” – în „Poliţia română”, nr. 35, anul XII, 29.08-04.09.2001 (596), p. 8-9 (în colaborare cu Vasile Lăpăduşi);

34. Lazăr Cârjan, „Prostituţia - o meserie riscantă” – în „Poliţia română”, nr. 37, anul XII, 12-18.09.2001 (598) (în colaborare cu Vasile Lăpăduşi);

35. Lazăr Cârjan, „După aproape şapte ani, haita ucigaşă de pe strada… Lupu a fost identificată” – în „Poliţia română”, nr. 46, anul XII, 14-20.11.2001 (607), p. 8-9 (împreună cu Vasile Lăpăduşi);

36. Lazăr Cârjan, „Peste 30 de ani în slujba internaţională a poliţiştilor” – în Revista „Criminalistica”, nr. 1, anul IV, ianuarie 2002, p. 19-20;

37. Lazăr Cârjan, „Criminalul din Tântava, după ce şi-a văzut portretul în ziar s-a predat” – în Revista „Criminalistica”, anul IV, ianuarie 2002, p. 21-23;

38. Lazăr Cârjan, „Ucigaşul de sub cagulă era fiul victimei” – în Revista „Criminalistica”, nr. 2, anul IV, martie 2002, p. 9-11;

39. Lazăr Cârjan, „Expertizele criminalistice şi medico-legale au confirmat rezultatele muncii informative” – în Revista „Criminalistica”, nr. 3, anul IV, mai 2002, p. 25-28;

40. Lazăr Cârjan, „Sfaturi aducătoare de moarte” – în Revista „Criminalistica”, nr. 4, anul IV, iulie 2002, p. 19-21;

41. Lazăr Cârjan, „Fapte comise cu ferocitate de un grup organizat” (împreună cu Vasile Lăpăduşi) – în Revista „Criminalistica”, nr. 5, anul IV, septembrie 2002, p. 17-20;

42. Lazăr Cârjan, „O cauză rămasă cu autori neidentificaţi” – în Revista „Criminalistica”, nr. 5, anul IV, septembrie 2002, p. 7-8;

43. Lazăr Cârjan, „Mama a vândut pontul… iar fiul a ucis cu bestialitate” (împreună cu Vasile Lăpăduşi) – în Revista ”Criminalistica” nr. 6, anul IV, noiembrie 2002, p. 20-23.

44. Lazăr Cârjan, „Valea Popii zguduită de o oribilă crimă” (împreună cu Vasile Lăpăduşi) – în „Poliţia română” nr.7, anul XIV, p.12.

45. Lazăr Cârjan, „Cele 7 întrebări fundamentale ale investigării criminalistice a omorului”, colocviu internaţional, 6-7 octombrie 2002, Bucureşti. Lucrarea a fost tipărită în volumul „Realităţi şi perspective în Criminalistică”, Bucureşti, 2003.

46. Lazăr Cârjan, „Crima din Valea Popii” – în Criminalistica, anul V, nr.2, martie 2003,

47. Lazăr Cârjan, „Moartea dramatică a unei taximetriste” (împreună cu Gheorghe Cheregi) – în Criminalistica, anul V, nr.4, iulie 2003, p. 6-8.

48. Lazăr Cârjan, „Răzbunare probată prin mijloace criminalistice şi penale” (împreună cu Ionuţ Crăc, I.P.J. Gorj) – în Criminalistica, anul V, nr. 5, septembrie 2003, p. 11-13.

49. Lazăr Cârjan, „Investigarea video l-a demascat pe criminal” (împreună cu Florin Bobin) – în Criminalistica, anul V, nr. 6, noiembrie 2003, p. 35-36.

50 – 51. Lazăr Cârjan, „Din istoria criminalisticii, I, Momente memorabile ale formării Criminalisticii Academia Naţională de Poliţie a Biroului Federal de Investigaţii al S.U.A.” , în Revista Criminalistica, anul VII, nr. 2, martie 2005, p. 31-32; II, Revista Criminalistica, anul VII, nr. 3, mai 2005, p. 41-42.

52-59. Lazăr Cârjan, „Criminalistica şi Mass-Media” în revista Jandarmeriei, Anul XV, nr.5 – 6, (319-320), 3 mai 2005, p.8; nr.11 – 12, (325-326), 3 iunie 2005, p.4; nr.13 – 14, (327-328), 15 iulie 2005, p.8; nr.15 – 17, (329-331), 31 august 2005, p.12; nr.18 – 19, (332-333), 26 septembrie 2005, p.8;

60. Lazăr Cârjan, Dumitru Dănuţ Drăgan, „Paşaportul electronic românesc – o realizare la nivel mondial” în revista Criminalistica, anul VIII, nr.1, februarie 2006, p.21-30.

61. Lazăr Cârjan, Aurel Vasile Sime, „Dreptul la libera circulaţie în contextul globalizării” în Globalizare şi identitate naţională, Simpozion, 18 mai 2006, Bucureşti, Editura Ministrului Administraţiei şi Internelor, p. 53-64 şi Anexe color p. 295 - 317.

62. Lazăr Cârjan, „70 de ani de viaţă şi 50 de ani de activitate în slujba legii – col. (r) prof. Vasile Lăpăduşi” în revista Criminalistica, anul VIII, nr.5, octombrie 2006, p.23-24.

63. Lazăr Cârjan, „Dactiloscopia în feudalismul românesc. Descoperiri senzaţionale în fondurile mănăstireşti”, în Analele Universităţii Spiru Haret, Seria Ştiinţe Juridice, Anul 5, 2007, p.111-128.

64. Lazăr Cârjan, „Repere ale istoriei criminalisticii româneşti – fondatorii”, în Revista de investigare a criminalităţii, (Asociaţia Internaţională a Poliţiştilor-Secţia Română şi Centrul de Studii Postuniversitare al M.I.R.A.), Editura Sitech, Bucureşti, Anul I, nr. 1, 2008, p 16-29.

ARTICOLE ŞI STUDII PUBLICATE ÎN VOLUMELE UNOR MANIFESTĂRI ŞTIINŢIFICE INTERNAŢIONALE RECUNOSCUTE, LUCRĂRI PREZENTATE LA DIFERITE SEMINARII ŞI SIMPOZIOANE

1. Lazăr Cârjan, „Cooperarea internaţională – cheia succesului în lupta antidrog”, Curs de pregătire antidrog organizat de Preşedenţia Argentinei, Subsecretariatul de Stat Antidrog, Buenos Aires, 1994.

2. Lazăr Cârjan, „Drogurile – flagelul umanităţii la sfârşitul mileniului”, Buenos Aires, 1994.

3. Lazăr Cârjan, ”Pledoarie pentru cooperarea poliţienească internaţională şi lupta contra efectelor dezastruoase ale consumurilor şi traficului de droguri ” Blue Forces, Florida, SUA, 1996.

4. Lazăr Cârjan, „Psihocriminalistica – metode moderne de investigare a locului faptei”, Întrunire organizată de ”Fundaţia General D. Ceacanica” din Râmnicu Sărat, Buziaş, 1998.

5. Lazăr Cârjan, „Metodologia investigării criminalistice a furturilor din marile magazine. Cartoteci şi colecţii criminalistice de identificare a făptuitorilor după modus operandi”, Programul ”Munca în poliţie în Marea Britanie, Regulamente şi Munca Operativă”, Comitatele Devon şi Cornwall, martie 1999.

6. Lazăr Cârjan, „Tipologii moderne de elaborare a cursurilor de criminalistică”, Academia de Poliţie Indianapolis, Indiana, SUA, 2000.

7. Lazăr Cârjan, „Tehnici moderne de falsificare a operelor de artă”, Curs de perfecţionare, Muzeul Luvru, Paris, 2000.

8. Lazăr Cârjan, „Furtul operelor de artă din colecţiile particulare româneşti prin substituirea originalelor cu piese falsificate”, Conferinţa Naţională a Muzeografilor din România, sub egida Ministerului Culturii şi Cultelor, Sinaia, 2000.

9. Lazăr Cârjan, „Europolul versus crima organizată. Prezent şi perspective ale combaterii criminalităţii în România”, Conferinţa internaţională a Interpol cu participare românească (Ministerul Justiţiei şi Ministerul de Interne), Haga, Olanda, 2000.

10. Lazăr Cârjan, „Migraţia ilegală şi traficul de fiinţe umane – subiecte de actualitate pentru legislaţia penală europeană”, Roma, 2000.

11. Lazăr Cârjan, „Cele şapte întrebări fundamentale ale investigării omorului” în ”Realităţi şi perspective în Criminalistică”, Lucrările Simpozionului Internaţional de Criminalistică, Bucureşti, p. 33-50, 29 octombrie 2002.

12. Lazăr Cârjan, „Criminalistica şi criminologia. Politici manageriale de prevenire şi combatere a infracţionalităţii”, Al 67-lea Curs Internaţional de Criminologie, Bucureşti, 2004.

13. Lazăr Cârjan, „Asociaţia Internaţională a Poliţiştilor – forţă importantă în lupta contra crimei organizate”, Brno, Cehia, 2004.

14. Lazăr Cârjan, „Reguli tactice privind pregătirea şi efectuarea cercetării locului faptei ” – în ”Investigarea criminalistică a locului faptei”, Lucrările Simpozionului Internaţional de Criminalistică, Bucureşti, 2004.

15. Lazăr Cârjan, „Rules for investigation the scene of crime. Romanian theory and practices”, în Research Institute of Police Science, decembrie 2004, Seul.

16. Lazăr Cârjan, „Fraţii Minovici, ctitori ai Criminalisticii româneşti” , în „Rolul şi contribuţia probelor criminalistice şi medico-legale în stabilirea adevărului”, Editura Luceafărul, Lucrările Simpozionului Internaţional de Criminalistică, 2005, p. 62-86.

17. Lazăr Cârjan, „Tehnici de identificare – de la intuiţie la ştiinţă”, Simpozionul Internaţional de Criminalistică, Bucureşti, octombrie 2005.

18. Lazăr Cârjan, „Views on the issues of education through distance learning”, Online Educa, Conference, Berlin, December 2005”

19. Lazăr Cârjan, „Paşaportul românesc – paşaport performant, cu elemente moderne de protecţie şi securizare”, Bundesdruckerei, Berlin, octombrie 2005.

20. Lazăr Cârjan, ”Modern Views on the Issue of Complex Study trough Distance Learning”, Conferinţa Ştiinţifică Internaţională ”e-Learning şi software educaţional”, Universitatea Naţională de Apărare ”Carol I” Bucureşti, 13-14 februarie 2006;

21. Lazăr Cârjan, ”E-training pentru particularităţi ale investigării criminalistice a infracţionalităţii penale informatice”, Conferinţa Ştiinţifică Internaţională ”e-Learning şi software educaţional”, Universitatea Naţională de Apărare ”Carol I” Bucureşti, 13-14 februarie 2006;

22. Lazăr Cârjan, „Paşaportul electronic românesc”, Dublin, Irlanda, februarie 2006.

23. Lazăr Cârjan, ”România şi Noua Eră Digitală”, Bruxelles, Belgia, martie 2006.
●24. Lazăr Cârjan, „Paşaportul electronic românesc- un instrument de luptă împotriva acţiunilor terorismului internaţional”, Simpozion Internaţional organizat de Asociaţia Criminaliştilor din România, 23 – 24 octombrie 2006.

25. Lazăr Cârjan, „Începuturile criminalisticii româneşti” Asociaţia Detectivilor Particulari din România, Predeal, 27-28 iunie 2008.

26. Lazăr Cârjan, „Criminalistică şi cooperare internaţională”, Al IV-lea Congres Naţional, Asociaţia Internaţională a Poliţiştilor – Secţia Română, Oradea, 3-7 septembrie 2008.


 

Există frunze care nu cad, oricât de puternic ar fi vântul. Există clipe, oameni şi fapte care nu se uită, chiar dacă uitarea este o lege a firii.

Acest site îşi propune să prezinte opiniei publice informaţii despre uciderea colonelului post-mortem Agache Aurel, procesul care s-a desfăşurat în perioada cuprinsă între 09 februarie 1998 şi 26 martie 2001, precum şi aspectele ce au apărut în ultimii 20 ani, atât în ceea ce priveşte latura politică, juridică, a executării sentinţei atât pe latura penală cât şi civilă pe teritoriul României şi Republicii Ungaria, cât şi procedurile juridice desfăşurate la CEDO şi nu în cele din urmă  în ceea ce priveşte manipularea practicată de către grupul de interese care îi reprezintă pe criminali.

Cazul Agache-2008