Actualitate, cronologii, legislație -
Cronologii
|
Cronologia procedurii de la CEDO prezentată de grupul de la Târgu Secuiesc
* 10 septembrie 2001: Senatorul György Frunda, avocatul condamnaţilor din Târgu-Secuiesc (Héjja Dezideriu, Paizs Octavian, Reiner Anton şi Konrad Ioan), a înaintat la Curtea Europeană a Drepturilor Omului de la Strasbourg o plângere împotriva statului român. Anton Reiner, Octavian Paizs, Dezideriu Hejja şi Ioan Konrad au sesizat Curtea în virtutea art. 34 din Convenţia privind apărarea Drepturilor Omului şi a Libertăţilor Fundamentale. Dosarul are nr. 1505/02 şi se referă la încălcarea dreptului lor la un proces echitabil sub un dublu aspect: durata nerezonabilă a procedurii penale iniţiate împotriva lor şi nerespectarea dreptului de a obţine audierea martorilor acuzării. S-a subliniat faptul că judecătorii de la Tribunalul Municipiului Bucureşti cât şi de la Curtea de Apel Bucureşti au hotărât audierea tuturor martorilor şi confruntarea acestora cu inculpaţii, pentru ca după aceea să revină asupra deciziilor lor şi să soluţioneze problema pe fond încălcând astfel principiul contradictorialităţii. S-a mai plâns şi de încălcarea de către statul român a art. 14 din convenţia pentru apărarea drepturilor omului privind discriminarea pe criterii etnice.
* 4 noiembrie 2005: Curtea a decis să comunice Guvernului încălcările art. 6 alin 1 şi 3 d) din Convenţie. Prevalându-se de prevederile art. 29 alin 3, Curtea a decis examinarea lor odată cu admisibilitatea şi fundamentarea cazului.
* 6 septembrie 2007 : După deliberare în sala de consiliu se emite o sentinţă în dosarul nr. 1505/02
* 27 septembrie: Sentinţa CEDO este întocmită în franceză, apoi comunicată în scris, conform art. 77 alin. 2 şi 3 al regulamentului Curţii Europene.
|