Cronologia în procedura executării sentinţei penale în ceea ce o priveşte pe criminala Filip Orban Daniela Kamilla
Executarea sentinţei pe latura penală - Executarea pedepsei penale pentru criminala Orban

Cronologia în procedura privind executarea sentinţei penale în ceea ce o priveşte pe criminala Filip Orban Daniella Kamilla

FILIP ORBAN DANIELA KAMILLA , fiica lui Andrei şi Elena, născută la 28.01.1966, prin sentinţa penală nr. 70/15.02.1999 a Tribunalului Bucureşti, Secţia I-a Penală, a fost condamnată la pedeapsa de 7 ani închisoare şi 5 ani interzicerea drepturilor prev.de art.64/a,b cod penal, pentru săvârşirea infracţiunii prev.de art. 183 cod penal cu aplicarea art.75 lit.a cod penal şi cu aplicarea art.13 cod penal. Sentinţa a rămas definitivă prin decizia penală nr.1603/26.03.2001 a Curţii Supreme de Justiţie, prin care s-a respins recursul declarat de inculpată şi Parchetul Curţii de Apel Bucureşti. S-a emis Mandatul de Executare a Pedepsei cu Închisoarea nr. 129/09.05.2001, ce s-a trimis la Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Covasna.Cu adresa nr.S/89259 Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Covasna, comunică instanţei faptul că, condamnata se sustrage executării mandatului fiind plecată în Ungaria de 10 ani, şi că se află în Urmărire Generală, conf. Ordinului S/136361/29.06.2001. Cu adresa nr.190596/28.06.2002 Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Covasna, comunică instanţei faptul că, condamnata se sustrage executării mandatului fiind plecată în Ungaria şi că se află în Urmărire Generală şi Urmărire Internaţională prin Biroul Naţional Interpol. Ultima menţiune referitoare la punerea în executare a Mandatului de Executare a Pedepsei cu Închisoarea 129/09.05.2001 este cea cu privire la punerea în Urmărire Generală, conform Ordinului S/89054/09.01.2007 şi Urmărire Internaţională conf. Ordinului B.I - BNI-/22499/09.09.2001.

* 24 IANUARIE 2002: Agache Aurel Dionisie solicită Ministerului Justiţiei din România informaţii cu privire la măsurile care au fost întreprinse pentru ca Filip Orbán Daniela Kamilla, să fie extrădată şi ce măsuri se vor lua în continuare pentru ca ea să fie extrădată pentru a executa pedeapsa cu închisoarea.

* 30 IANUARIE 2002: prin adresa nr. I/DI/15/24275/2002, Direcţia Relaţii Internaţionale şi Drepturile Omului din cadrul Ministerului Justiţiei comunică lui Agache Aurel Dionisie faptul că procedurile de extrădare au un caracter confidenţial şi nu pot fi comunicate dar specifică faptul că: « în cazul în care cei trei cetăţeni români au şi cetăţenia maghiară, statul ungar nu va acorda extrădarea acestora, fiind însă obligat, potrivit prevederilor art. 6 paragr. 2 din Convenţia europeană de extrădare, să preia şi să exercite urmărirea penală împotriva acestora pentru faptele care au determinat condamnarea lor de către instanţa română. »

* 12 FEBRUARIE 2002: Agache Aurel Dionisie comunică Direcţiei Relaţii Internaţionale şi Drepturile Omului din cadrul Ministerului Justiţiei că procedurile de extrădare sunt stopate întrucât Filip Orbán Daniela Kamilla este cetăţean maghiar şi prezintă abordările politice referitoare la consecinţele juridice ale uciderii lui Agache Aurel precum şi declaraţia secretarului de stat în Ministerul Afacerilor Externe NÉMETH ZSOLT care declară că procesul Agache din România este « înrudit cu procesele vremurilor staliniste» şi că « are un caracter etnic » fiind «un proces modern bazat pe criterii etnice » şi că « Punctul de vedere explicit al guvernului maghiar (din care face parte şi Ministrul Justiţiei din Ungaria-notă AAD) este: chiar şi în cazul în care persoanele respective ar fi comis acele infracţiuni , ar fi trebuit să cadă sub acel decret de amnistiere, deci avem de a face cu o discriminare etnică. În această situaţie, atât prin căi juridice cât şi prin căi politice dorim să conferim legitimitate punctului de vedere maghiar, atât pe calea Curţii Europene a Drepturilor Omului de la Strasbourg, cât şi pe calea contactelor politice bilaterale ».

Agache Aurel Dionisie a solicitat în contextul prezentat mai sus Ministerului Justiţiei din România « să acţioneze în mod ferm şi profesionist ».

* 28 OCTOMBRIE 2003: Întrucât au trecut peste 19 luni Agache Aurel Dionisie solicită Direcţiei Relaţii Internaţionale şi Drepturile Omului din cadrul Ministerului Justiţiei informaţii despre stadiul procedurii juridice privind executarea sentinţei penale de către cei trei condamnaţi fugiţi în Ungaria.

* 17 NOIEMBRIE 2003: prin adresa nr. 75658/II/2003/15p, Direcţia Relaţii Internaţionale şi Drepturile Omului din cadrul Ministerului Justiţiei nu comunică lui Agache Aurel Dionisie nici un fel de informaţii referitoare la executarea sentinţei penale în ceea ce o priveşte pe Filip Orban Daniela Kamilla.

Totodată se specifică şi faptul că  « la sesizarea autorităţilor judiciare române competente, Ministerul Justiţiei să solicite autorităţilor judiciare maghiare competente, după caz:

- preluarea urmăririi penale şi a judecării sus numiţilor, în temeiul prevederilor art. 6 paragraful 2 din Convenţia europeană de extrădare sau

- preluarea executării pedepselor aplicate sus numiţilor de către Tribunalul Bucureşti, în temeiul dispoziţiilor art. 2 din Protocolul adiţional la Convenţia europeană asupra transferării persoanelor condamnate, adoptat la Strasbourg la 18 decembrie 1997. »

* 26 noiembrie 2003: Agache Aurel Dionisie solicită informaţii de la Tribunalul Bucureşti şi de la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie cu privire la autoritatea juridică competentă care trebuie să solicite autorităţilor maghiare să pună în aplicare prevederile Convenţiilor Europene în materie de extrădare sau de transferare a persoanelor condamnate aşa cum a fost expus în memoriul din 17 noiembrie 2003 de Ministerul Justiţiei.

* 03 decembrie 2003: Prin adresa nr. 14/P Tribunalul București Secția I penală își declină competența și menționează că în conformitate cu art. 15 alin. 8 din legea nr. 756/2001, competența revine procurorului general al parchetului de pe lângă Curtea de Apel în a cărui rază teritorială se află instanța de condamnare.

* 09 DECEMBRIE 2003: Agache Aurel Dionisie a solicitat Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti, autoritatea judiciară română competentă la aceea dată « în baza legii nr. 756/2001 asupra transferării persoanelor condamnate în străinătate, (art.15 alin.8) » să-şi exercite atribuţiile şi competenţele în vederea executării sentinţei penale în ceea ce priveşte pe Filip Orbán Daniela Kamilla . Totodată Agache Aurel Dionisie a comunicat şi Ministerului Justiţiei din România că a efectuat demersul de mai sus.

* 16 FEBRUARIE 2004: Agache Aurel Dionisie comunică, Direcţiei Relaţii Internaţionale şi Drepturile Omului din cadrul Ministerului Justiţiei, că la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti, a fost înregistrată lucrarea nr. 4348/II/5/2003 pentru ca să fie duse la îndeplinire procedurile juridice cu care instituţia sus menţionată este abilitată pe baza Legea nr. 756/2001 asupra transferării persoanelor condamnate în străinătate, (art.15 alin.8), în vederea executării sentinţei pe latura penală în dosarul uciderii lui Agache Aurel.

* 16 FEBRUARIE 2004: Agache Aurel Dionisie trimite Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti, traducerile în limba maghiară a celor trei sentinţe (instanţă de fond, Curtea de Apel şi Curtea Supremă de Justiţie) pentru a se urgenta executarea sentinţei penale în ceea ce priveşte pe Filip Orbán Daniela Kamilla.

* 23 FEBRUARIE 2004: Prin adresa nr. 4348/II-5/2003 Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti comunică lui Agache Aurel Dionisie că în urma memoriului din 09 decembrie 2003 a fost formulată cererea de preluare a executării pedepsei şi cu privire la persoana condamnată Filip Orban Daniela Kamilla.

* 22 martie 2004: Agache Aurel Dionisie comunică Direcţiei Relaţii Internaţionale şi Drepturile Omului din cadrul Ministerului Justiţiei, că la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti, a fost formulată cererea de preluare a executării pedepsei cu privire la persoana condamnată Filip Orban Daniela Kamilla şi această cerere înregistrată sub nr. 4348/II/5/2003 a fost înaintată Ministerului Justiţiei, Direcţia Relaţii Internaţionale şi Drepturile Omului pentru a fi comunicată autorităţilor competente din Republica Ungaria.

* 06 aprilie 2004: prin adresa nr. 20533/II/2004/15p, Direcţia Relaţii Internaţionale şi Drepturile Omului din cadrul Ministerului Justiţiei comunică lui Agache Aurel Dionisie că « La data de 11 martie 2004, în temeiul dispoziţiilor art.2 din Protocolul adiţional la Convenţia europeană asupra transferării persoanelor condamnate, adoptat la Strasbourg la data de 18 decembrie 1997, Ministerul Justiţiei al României a înaintat Ministerului Justiţiei al Republicii Ungare cererea de preluare a executării pedepsei aplicate condamnatei Filip Orbán Daniella Kamilla. »

* 21 februarie 2005: Agache Aurel Dionisie solicită Direcţiei Relaţii Internaţionale şi Drepturile Omului din cadrul Ministerului Justiţiei informaţii cu privire la stadiul în care se află procedura iniţiată de Ministerul Justiţiei din România pe data de 11 martie 2004 privind pe Filip Orbán Daniella Kamilla.

* 07 martie 2005: prin adresa nr. 19801/2005, Direcţia Drept Internaţional, Cooperare Judiciară şi Afaceri Juridice Externe nu comunică nimic despre stadiul procedurii iniţiate pe data de 11 martie 2004 privind pe Filip Orbán Daniela Kamilla.

* 12 aprilie 2005: prin adresa nr. 32708/2005, Direcţia Drept Internaţional, Cooperare Judiciară şi Afaceri Juridice Externe din cadrul Ministerului Justiţiei a comunicat lui Agache Aurel Dionisie că « Soluţia propusă de Ministerul Justiţiei al Republicii Ungaria, de aplicare, în relaţia dintre România şi Republica Ungaria, pentru cazul respectiv, a prevederilor art. 21 din convenţia europeană a fost înaintată şi Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti, pentru a fi analizată şi pentru a se aprecia dacă, în cazul dvs., din punct de vedere al dreptului intern, autorităţile române ar putea formula o cerere adresată autorităţilor judiciare maghiare competente, privind denunţul în vederea urmăririi. » În adresa din 12 aprilie 2005 nu se comunică nimic despre stadiul procedurii iniţiate pe data de 11 martie 2004 privind pe Filip Orbán Daniela Kamilla.

* 13 aprilie 2005: Prin adresa nr. 4348/II-5/2003, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti a comunicat că „în situaţia expusă nu pot fi aplicabile dispoziţiile art. 21 din Convenţia Europeană de asistenţă judiciară în materie penală, întrucât nu au în vedere ipoteza executării pedepselor".

* 13 noiembrie 2006: Agache Aurel Dionisie solicită Direcţiei Drept Internaţional, Cooperare Judiciară şi Afaceri Juridice Externe informaţii cu privire la stadiul în care se află procedurile juridice privind executarea sentinţei pe latura penală aşa cum au fost menţionate în adresa nr. 32708/2005 din 12 aprilie 2005.

* 22 decembrie 2006: Prin adresa nr. 109267/2006 cx 19801/2006 din 22 decembrie 2006, Ministerul Justiţiei informează Tribunalul Bucureşti secţia I Penală că autorităţile ungare au respins cererea sus menţionată întrucât numiţii Konrad Ioan şi Filip Orbán Daniella Kamilla au fost condamnaţi în lipsă (deşi pentru Filip Orbán Daniella Kamilla procedura respectivă nu a fost finalizată). S-a solicitat totodată un punct de vedere în sensul aprecierii de către instanţa de judecată a oportunităţii transmiterii unei cereri în temeiul art. 21 din Convenţia Europeană de asistenţă judiciară internaţională în materie penală, Strasbourg, 20 aprilie 1959- „Denunţ în vederea urmăririi în faţa tribunalelor unei alte părţi".

* 22 decembrie 2006: prin adresa nr. 19801/2006 cx 109267/2006, Direcţia Drept Internaţional şi Tratate Serviciul Drept Internaţional Public şi Cooperare Judiciară Internaţională în materie penală din cadrul Ministerului Justiţiei a comunicat lui Agache Aurel Dionisie că « La data de 13 aprilie 2005 Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti ne-a comunicat că „în situaţia expusă nu pot fi aplicabile dispoziţiile art. 21 din Convenţia Europeană de asistenţă judiciară în materie penală, întrucât nu au în vedere ipoteza executării pedepselor". Având în vedere că prin Legea nr. 224/2006 de modificare şi completare a Legii nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară internaţională în materie penală, competenţa pentru astfel de cazuri a fost atribuită instanţei de executare, la data de 22 decembrie 2006, Ministerul Justiţiei a adresat Tribunalului Bucureşti, Secţia I Penală rugămintea de a analiza situaţia existentă, urmând ca în cazul în care va aprecia în sensul formulării unei cereri în temeiul art. 21 din Convenţia sus menţionată, să transmită Ministerului Justiţiei copiile certificate şi traducerile în limba maghiară ale documentelor justificative, pentru a fi remise autorităţilor ungare.» În adresa din 22 decembrie 2006 nu se comunică nimic despre stadiul procedurii iniţiate pe data de 11 martie 2004 privind pe Filip Orbán Daniella Kamilla.

* 17 ianuarie 2007: Agache Aurel Dionisie solicită Direcţiei Drept Internaţional, Cooperare Judiciară şi Afaceri Juridice Externe informaţii cu privire la stadiul în care se află procedurile juridice privind executarea sentinţei pe latura penală aşa cum au fost menţionate în adresa nr. 19801/2006 cx 109267/2006 din data de 22 decembrie 2006 privind pe Filip Orbán Daniella Kamilla.

* 14 februarie 2007: prin adresa nr. 19801/2006 cx 109267/2006 cx 9630/2007, Direcţia Drept Internaţional şi Tratate Serviciul Drept Internaţional Public şi Cooperare Judiciară Internaţională în materie penală din cadrul Ministerului Justiţiei a comunicat lui Agache Aurel Dionisie că « la data de 14 februarie 2007 Ministerul Justiţiei a solicitat Ministerului Justiţiei şi Aplicării Legii al Republicii Ungaria, informaţii cu privire la modul de soluţionare a cererii de recunoaştere şi executare, pe latura penală, a sentinţei penale nr. 70/1999 a Tribunalului Bucureşti, Secţia I Penală privind pe numita Filip Orban Daniella Kamilla ».

* 27 februarie 2007: Prin adresa nr. 142/C, Tribunalul Municipiului Bucureşti, secţia I Penală, a înaintat Ministerului Justiţiei o cerere în temeiul art. 21 din Convenţia Europeană de asistenţă judiciară internaţională în materie penală, Strasbourg, 20 aprilie 1959- „Denunţ în vederea urmăririi în faţa tribunalelor unei alte părţi". Cererea a fost făcută cu privire la numiţii Konrad Ioan şi Filip Orbán Daniella Kamilla (deşi pentru Filip Orban Daniela Kamilla nu se încheiase procedura prealabilă [cererea de preluare a executării pedepsei], care fusese cerută de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti [la solicitarea expresă a lui Agache Aurel Dionisie] şi care a fost trimisă prin Ministerul Justiţiei din România către autorităţile competente maghiare pe data de 11 martie 2004)

* 05 martie 2007: Sătul de acţiunile şi răspunsurile evazive ale autorităţilor competente din România, Agache Aurel Dionisie solicită Tribunalului Bucureşti, secţia I-a penală emiterea mandatelor europene de arestare pe numele lui Filip Orbán Daniella Kamilla şi Konrad Ioan.

* 14 martie 2007: prin adresa nr. 1418, Tribunalul Bucureşti Secţia I-a penală refuză emiterea mandatelor Europene de Arestare solicitate de Agache Aurel Dionisie motivându-se că « în cauză mandatele europene de arestare nu pot fi emise deoarece condamnaţii s-au refugiat pe teritoriul statului de cetăţenie, caz în care extrădarea nu se acordă ». Totodată se specifică că « la data de 27.02.2007 a fost înaintată Ministerului Justiţiei o cerere întemeiată pe baza dispoziţiilor Convenţiei europene de asistenţă judiciară în materie penală adoptată la Strasbourg la 20.04.1959 şi a Protocolului adiţional la Convenţia Europeană de asistenţă penală în materie penală adoptată la Strasbourg la 17.03.1978, ratificată de România prin Legea nr. 236/1998 publicată în Monitorul Oficial 492/21.12.1998, (un denunţ în scopul urmăririi întemeiat pe dispoziţiile art.21 din CONVENŢIE) ».

* 21 martie 2007: Agache Aurel Dionisie solicită, pentru a doua oară, Tribunalului Bucureşti, secţia I-a penală, emiterea mandatelor europene de arestare pe numele lui Filip Orbán Daniella Kamilla şi Konrad Ioan.

* 19 aprilie 2007: prin adresa nr. 15-P, Tribunalul Bucureşti Secţia I-a penală comunică faptul că a fost emis mandat european de arestare în cazul Filip Orbán Daniella Kamilla.

* 08 mai 2007: Agache Aurel Dionisie solicită Direcţiei Drept Internaţional, Cooperare Judiciară şi Afaceri Juridice Externe informaţii cu privire la răspunsul primit de la Ministerul Justiţiei din Ungaria în ceea ce priveşte executarea sentinţei pe latura penală privind pe Filip Orbán Daniella Kamilla.

* 23 mai 2007: Prin adresa nr. 61933/2006 cx 67320/2006 a Ministerului Justiţiei, având în vedere faptul că Tribunalul Bucureşti, Secţia I-a Penală a solicitat arestarea şi predarea persoanelor sus menţionate în baza unor mandate europene de arestare, în vederea aducerii la îndeplinire a mandatelor de executare a pedepsei închisorii emise de către aceeaşi instanţă în baza sentinţei penale nr. 70 din 15 februarie 1999, Ministerul Justiţiei a restituit Tribunalului Bucureşti cererea de denunţ în vederea urmăririi penale adresată autorităţilor ungare, apreciind că în speţă nu se poate solicita şi transferul de proceduri penale - denunţ în vederea urmăririi penale, aceasta întrucât scopurile celor două forme de cooperare sunt distincte şi deoarece emiterea mandatelor europene de arestare a fost făcută în vederea punerii în executare a pedepselor la care persoanele sus menţionate au fost condamnate, ea are prioritate faţă de denunţul în vederea urmăririi penale.

Ca urmare a adreselor trimise de Agache Aurel Dionisie, Ministerul Justiţiei, prin adresa nr. 52615/2007 din 23 mai 2007, a solicitat informaţii de la Biroul Naţiona Interpol, cu privire la măsurile care au fost dispuse pentru difuzarea mandatului european de arestare, precum şi informaţiile privind posibila localizare a lui Filip Orban Daniela Kamilla pe teritoriul Republicii Ungaria.

* 29 mai 2007: Prin adresa nr.427776/RCS, Biroul Naţional Interpol comunică Ministerului Justiţiei faptul că "numita Filip Orban Daniela Kamilla, născută la 28.01.1966, a fost pusă în urmărire internaţională în vederea arestării şi extrădării către România la data de 08.09.2001. La data de 22.08.2001 Interpol Budapesta comunică faptul că numita Filip Orban Daniela Kamilla a a solicitat statutul de refugiat la 20.01.1992 şi a dobândit cetăţenia maghiară la 24.05.1994, neputând fi posibilă extrădarea unui cetăţean maghiar. La data de 26.04.2007 am comunicat pe canalul Interpol către ţările Uniunii Europene mandatul european de arestare emis de Tribunalul Bucureşti. Nu s-a primit nici un semnal din partea autorităţilor ungare până în prezent".

* 01 iunie 2007: prin adresa nr. 19801/2006 cx 109267/2006 cx 9630/2007, Direcţia Drept Internaţional şi Tratate Serviciul Drept Internaţional Public şi Cooperare Judiciară Internaţională în materie penală din cadrul Ministerului Justiţiei a comunicat lui Agache Aurel Dionisie că în ceea ce priveşte « aspectul laturii penale procedura a fost suspendată ca urmare a faptului că Tribunalul Metropolitan nu a avut la dispoziţie date cu privire la dispoziţiile legale aplicabile (textele de lege) ». Astfel în procedura care priveşte cererea de preluare a executării pedepsei aplicate condamnatei Filip Orbán Daniella Kamilla, trimisă de Ministerul Justiţiei din România pe data de 11 martie 2004 autorităţilor judiciare maghiare, instanţa de judecată maghiară s-a adresat pe data de 29 martie 2004 autorităţii române competente în vederea trimiterii certificatului privind legislaţia română incidentă in cauză. Mai mult chiar şi a reînnoit cererea pe data de 24 septembrie 2004 şi deoarece partea română nu a binevoit să răspundă cererilor repetate ale părţii maghiare, instanţa de judecată maghiară a suspendat procedura ».

* 7 iunie 2007: Ministerul Justiţiei, după traducerea în limba maghiară, a transmis, spre executare, Ministerului Justiţiei şi Aplicării Legii din Ungaria, mandatul european de arestare emis împotriva numitei Daniela Filip Orban Kamilla.

* 5 noiembrie 2007: Curtea de Apel Budapesta a refuzat executarea mandatului european de arestare emis de Tribunalul Bucureşti împotriva lui Filip Orban Daniella Kamilla.

Prin sentinţa din dosarul 3.Bk.nr. 792/2007/5, pe data de 05 noiembrie 2007 Curtea de Apel Budapesta a motivat neexecutarea mandatului foarte sugestiv: „În conformitate cu prevederile § 5., alin. (1), al Legii, în caz de refuzare a îndeplinirii, se vor lua masuri în vederea executării pedepsei. În cazul de faţă, procedura a fost efectuată în lipsa numitei Filip Orban Daniella Kamilla, şi ca atare, hotărârea pronunţată nu corespunde normelor juridice maghiare în vigoare. Potrivit poziţiei adoptate de instanţă, decizia examinată contravine şi încheierii referitoare la ordinea publică, prevăzută de § 2., alin. (1), al Legii XXXVIII, din 1996, privind asistenţa juridica internaţională în materie penală.

Prin încheierea nr. 3.B.222/2004/5 din 1 septembrie 2005, Tribunalul Capitalei a suspendat procedura penală pornită împotriva numitei Filip Orban Daniella Kamilla, pentru preluarea executării pedepsei.

Instanţa s-a adresat autorităţii române competente, în vederea trimiterii certificatului privind legislaţia română incidentă in cauză.

Deoarece certificatul solicitat nu a fost trimis, instanţa a suspendat procedura: din cauza neîndeplinirii cererii de asistenta juridică."

* 06 februarie 2008 şi 14 mai 2008: Agache Aurel Dionisie revine cu o nouă adresă către Ministerul Justiţiei din România în care solicită informaţii Ministerului Justiţiei despre motivele pentru care Ministerul Justiţiei din România nu a trimis, în cazul lui Filip Orban Daniella Kamilla, certificatul privind legislaţia română în cauză, în urma solicitărilor făcute de către autorităţile judiciare maghiare la data de 29 martie 2004 şi 24 septembrie 2004.

* 16 iunie 2008: Prin adresa nr. 138550/2007, Ministerul de Justiţie îi comunică lui Agache Aurel Dionisie că: «În urma verificărilor efectuate, adresele din data de 24 martie 2004 şi 29 septembrie 2004 ale Ministerului Justiţiei şi Aplicării Legii al Republicii Ungaria, privind pe Filip Orban Daniela Kamilla, nu au putut fi identificate.

Faţă de acestea, la data de 16 iunie 2008 Ministerul Justiţiei a solicitat Ministerului Justiţiei şi Aplicării Legii al Republicii Ungaria retransmiterea adreselor sus menţionate, precum şi dovezile expedierii acestora.

La aceiaşi dată, Ministerul Justiţiei a transmis autorităţii centrale străine certificatul de legislaţie la care autoritatea străină face menţiune în scrisoarea din 12 aprilie 2007 pentru continuarea procedurilor. », adică adresele prin care instanţa de judecată maghiară s-a adresat, pe data de 29 martie 2004 şi 24 septembrie 2004, autorităţii române competente în vederea trimiterii certificatului privind legislaţia română incidentă in cauză.

Astfel o procedură care trebuia efectuată în martie 2004 este efectuată de către Ministerul Justiţiei din România abia în 16 iunie 2008.

* 18 iulie 2008: Prin adresa nr. 138550/2007, Ministerul de Justiţie îi comunică lui Agache Aurel Dionisie că: « urmare a scrisorii Ministerului Justiţiei şi Aplicării Legii din data de 14 iulie 2008, anexată, în copie, la data de 18 iulie 2008 Ministerul Justiţiei a retransmis Ministerului Justiţiei şi Aplicării Legii mandatul european de arestare nr. 15 din data de 18 aprilie 2007 emis de Tribunalul Bucureşti împotriva numitei Daniela Filip Orban Kamilla şi a informat în acest sens, la aceiaşi dată, şi Tribunalul Bucureşti.».

* 11 august 2008: Prin adresa nr. IRM/NBFO/3612/2008 Ministerului Justiţiei şi Aplicării Legii al Republicii Ungaria informeaază Ministerul Justiţiei din România că autorităţile ungare au refuzat executarea mandatului european de arestare pentru Filip Orban Daniela Kamilla şi că Parchetul General al Republicii Ungaria a fost notificat în vederea iniţierii procedurilor penale.

* 15 septembrie 2008: Prin adresa nr. 6617/2008/1-I Parchetul General, al Republicii Ungaria, Departamentul Urmăririlor Penale și Pregătirea Acuzării remite autorităţilor judiciare române o cerere de asistenţă juridică internaţională în materie penală. În această cerere se specifică următoarele: În temeiul articolului 28 din Legea numărul XXXVIII din anul 1996 privind asistenţa judiciară internaţională în materie penală, Ministerul Justiţiei şi Poliţiei al Republicii Ungaria s-a adresat Parchetului General al Republicii Ungaria în privinţa punerii în mişcare a acţiunii penale, sau a dispunerii altor măsuri în speţă. Pentru a se putea decide în privinţa punerii în mişcare a acţiunii penale, trebuie să se cunoască dosarele actelor infracţionale consemnate în mandatul de arestare cu numărul 1775/1998 emis de către Tribunalul Municipiului Bucureşti şi probele procurate în speţă. Din această pricină, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie este rugat a examina posibilitatea dacă dosarele acţiunilor penale indicate mai sus, ori copiile autentice ale acestora, pot fi trimise Parchetului General al Republicii Ungaria în scopul considerării ordonării punerii în mişcare a acţiunilor penale împotriva numiţilor Filip Orban Daniella Kamilla şi Konrad Janos. Cererea ajunge la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie la data de 13 noiembrie 2008 şi este înregistrată sub nr. 21358. De acolo este pasată Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti unde este înregistrată la 13 noiembrie 2008 sub nr. 1622/II-5.

* 31 octombrie 2008: Ministerul Justiţiei a solicitat Ministerului Justiţiei şi Aplicării Legii al Republicii Ungaria să comunice deciziile luate sub aspectul procedurilor penale iniţiate împotriva lui Filip Orban Daniella Kamilla.

* 22 ianuarie 2009: Ministerul Justiţiei şi Libertăţilor Cetăţeneşti a transmis Tribunalului Bucureşti cererea de asistenţă judiciară internaţională în materie penală prin care Parchetul General al Republicii Ungaria a solicitat, în original sau în copie certificată, dosarul cauzei penale în care numita Filip Orban Daniela Kamilla a fost condamnată de către Tribunalul Bucureşti.

* 13 februarie 2009: Tribunalul Bucureşti a informat Ministerul Justiţiei şi Libertăţilor Cetăţeneşti că este în imposibilitatea de a transmite documentele solicitate de partea maghiară, întrucât dosarul în care s-a pronunţat sentinţa penală nr. 70/1999 a Tribunalului Bucureşti, Secţia l-a Penală se află ataşat la dosarul nr. 10644/1/2007 al înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie având ca obiect cererea de revizuire formulată de Paizs Ferenc pentru Octavian Paizs.

* 09 septembrie 2009: Dosarul nr. 10664/1/2007 (cu sentinţa redactată) a fost trimis de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie către Tribunalul Bucureşti, pentru rejudecare în ceea ce îl priveşte pe criminalul Paizs. Onoratei Curţi i-a trebuit 7 luni ca să redacteze această sentinţă care practic este un colaj al sentinţelor din România şi cea de la CEDO la care au adăugat şi ei câteva rânduri.

24 septembrie 2009: Agache Aurel Dionisie solicită Tribunalului București și Ministerului de Justiție din România soluţionarea cererea de asistenţă judiciară formulată de autorităţile judiciare maghiare pe data de 15 septembrie 2008, întrucât motivul de nesoluţionare invocat la data de 13 februarie 2009 de către Tribunalul Bucureşti nemaiexistând, în momentul de faţă fiind întrunite premisele pentru ca cererea de asistenţă judiciară să fie soluţionată.

 

Există frunze care nu cad, oricât de puternic ar fi vântul. Există clipe, oameni şi fapte care nu se uită, chiar dacă uitarea este o lege a firii.

Acest site îşi propune să prezinte opiniei publice informaţii despre uciderea colonelului post-mortem Agache Aurel, procesul care s-a desfăşurat în perioada cuprinsă între 09 februarie 1998 şi 26 martie 2001, precum şi aspectele ce au apărut în ultimii 20 ani, atât în ceea ce priveşte latura politică, juridică, a executării sentinţei atât pe latura penală cât şi civilă pe teritoriul României şi Republicii Ungaria, cât şi procedurile juridice desfăşurate la CEDO şi nu în cele din urmă  în ceea ce priveşte manipularea practicată de către grupul de interese care îi reprezintă pe criminali.

Cazul Agache-2008